Răul de mașină la copii (răul de mișcare) - Sfaturi practice pentru părinți
22 februarie 2023 in La plimbarePentru cei mai mulți dintre noi perioada vacanțelor este cea mai plăcută, un moment de relaxare pe care alegem să îl petrecem alături de familie. Totuși, atunci când vine vorba despre copii mici, una dintre preocupări este felul în care gestionează aceștia drumurile (mai lungi) cu mașina. Răul de mișcare, cunoscut generic sub numele de rău de mașină, poate limita distracția și fluiditatea deplasării, așadar iată câteva sfaturi care te pot ajuta să depășești aceste situații.
Ce este răul de mașină/ răul de mișcare?
Răul de mașină este o stare de disconfort puternic, ce are la bază informațiile pe care creierul le recepționează despre situația în care te afli. Ca și pe mare sau în avion, totul este corelat cu ceea ce ochii văd și urechile aud. În acest caz, ochii văd o persoană statică, în vreme ce urechile, centrul echilibrului tău, percep mișcarea și transmit creierului informația în concordanță. Pentru că aceasta informație este destul de confuză și oarecum incorectă, creierul percepe mișcarea ca pe o amenințare și reacțiunea imediată este starea de rău la stomac (de obicei), însoțită de vomă.
Simptomele răului de mașină la copii
Răul de mașină poate fi identificat cu ușurință atunci când faci legătura dintre starea copilului și deplasarea cu mașina sau cu un alt mijloc de transport. Printre cele mai comune semne sunt greața, voma și senzația de amețeală și vertij. De asemenea, copilul poate deveni apatic sau, la polul opus, foarte agitat.
Prevenirea răului de mașină
Înainte de a pleca la drum cu micuții tăi, ar trebui să ai în vedere realizarea unui mic test. Poți conduce pe distanțe scurte cu copilul în scaunul de mașină, pentru a vedea cum se manifestă acesta. Pe drum, discută cu copilul despre călătorie și despre ceea ce urmează, explicând pas cu pas ce urmează (depășire, schimbare de viteză, oprire).
Un alt aspect pe care trebuie să îl ai în vedere este să îi oferi copilului în mașină doar gustări ușoare, care să nu creeze un disconfort suplimentar. Evită grăsimile și alimentele foarte procesate și optează pentru gustări simple și ușoare. Învață-l pe copil să respire corect și să nu se panicheze dacă se simte rău.
Ce trebuie să știe părinții înainte de a pleca cu copilul în mașină?
Regula de aur, ca părinte, este să îți păstrezi calmul, indiferent dacă micuțul suferă de rău de mașină. Mai apoi, este important să știi mecanismul care produce răul de mașină, pentru a știi exact cum să îl tratezi.
Pregătește copilul explicându-i să privească pe geam, iar în acest sens îl poți ajuta prin a-i arăta obiecte îndepărtate pe geam (exemplu o casă, un copac). Evită băuturile carbogazificate și mâncarea greoaie și fii pregătit cu pungi în mașină, pentru eventualele incidente.
Tratamentul răului de mașină
În general răul de mașină se estompează în timp, însă până la obținerea acestui lucru este nevoie să ameliorezi simptomele. Există câteva metode eficiente de ameliorare a răului de mașină la copii, cum ar fi folosirea acadelelor anti rău de mașină sau deschiderea geamului pentru o mai bună oxigenare a creierului.
Tratarea se poate face prin metode alopate și homeopate, însă este imperios necesar ca părinte să înțelegi că tratamentul medicamentos* trebuie să fie prescris doar de către medic. Nu oferi copilului medicamente fără un consult prealabil, deoarece riscurile utilizării sunt foarte mari.
* Nu recomandăm folosirea de medicamente! Acestea trebuie să fie prescrise exclusiv de către medicul specialist! |
Se pot folosi plasturi speciali pentru rău de mașină, prometazina sub formă de supozitoare sau pastile sau dimenhidrinat. Din categoria remediilor naturale poate fi menționat ceaiul de ghimbir, însă chiar și în acest caz este absolut necesar să te consulți cu medicul copilului pentru a vedea dacă acest remediu este potrivit pentru copilul tău.
Răul de mașină este o stare care este relaționată de felul în care creierul percepe mișcarea. Mare parte a copiilor este afectată de răul de mișcare, așadar ar trebui, ca părinte, să nu te îngrijorezi dacă observi că micuțul tău dezvoltă un comportament ce indică răul de mașină.
Este foarte important să discuți cu medicul copilului pentru idei de prevenție și tratament, dar și pentru situația în care răul de mașină persistă chiar și peste vârste înaintate ale copiilor.
Dacă micuțul tău suferă de rău de mașină ia în calcul în primă fază suportul și explicațiile menite să îl ajute pe copil să înțeleagă stare prin care trece. Nu uita că un copil nu poate verbaliza starea pe care o simte, așadar va trebui să fii sprijin și suport, dar și un șofer atent și responsabil.
Nu te panica atunci când apare răul de mașină și sub nicio formă nu face concesii în ceea ce privește poziționarea copilului în scaunul de mașină. Deși ai putea crede că îi faci un bine copilului, în realitate îl vei pune în pericol. Poți în schimb să parcurgi drumul pe secțiuni mici, cu opriri frecvente și popasuri în care copilul să își revină și să se poată adapta la condițiile de mers.
Dotează-ți mașina cu pungi, acadele pentru rău de mașină, biberoane și apă, pentru a-i putea oferi copilului suportul necesar și soluțiile de care are nevoie. Învață-i pe cei mici tehnicile de respirație, pentru a-i ajuta să se oxigeneze mai bine și eventual nu uita să deschizi geamul, pentru a le oferi aer proaspăt și o libertate mai mare.
Având aceste lucruri în minte este mai ușor să depășești răul de mașină alături de cel mic. Pregătește-te cu atenție și fii sprijin pentru copilul tău, iar răul de mașină se va estompa, treptat, în timp.
Citește și articolul: „Copilul nu stă în scaunul de mașină”
În calitate de părinte, este important să ții la siguranța copiilor tăi atunci când conduci ⭐ Există multe lucruri așadar pe care părinții trebuie să le țină minte atunci când călătoresc cu copiii lor în mașină.