Necesitatea limitelor - Ce sunt și ce se întâmplă dacă nu le aplicăm
06 iunie 2023 in Parenting
Preocupările părinților pentru cele mai bune metode de creștere a copiilor au crescut în pondere în ultima perioadă, pe măsură ce devin tot mai implicați în viața celor mici. Durata concediului de creștere a copilului a crescut semnificativ față de cea din perioada comunistă, ba mai mult, legea permite și tăticilor să beneficieze de concediu. Rolurile părinților sunt astăzi interșanjabile, în multe dintre familii atât mama, cât și tatăl fiind capabili în egală măsură să îngrijească de cei mici și să aibă un job solicitant. Manifestările de afecțiune și îngrijirea vin astăzi din partea ambilor părinți.
Dacă citești acest articol, cu siguranță faci parte din categoria părinților responsabili, care și-au propus să ofere copiilor toate condițiile necesare unui trai liniștit și sigur, o creștere și o educație orientate către dezvoltarea independenței copilului și a capacității lui de a reuși în viață. Ca în multe alte situații, de la deziderat la obținerea rezultatului este cale lungă și presărată cu obstacole, mai ales în ceea ce privește găsirea unui echilibru optim între permisivitate și încurajarea manifestărilor de autonomie, pe de o parte, și de impunerea limitelor, pe de altă parte. Desigur că, în ambele cazuri, este vorba despre dragoste și cele mai bune intenții, dar nu întotdeauna abordarea este corectă.
Contrar așteptărilor, studiile arată că permisivitatea exagerată a părinților nu dezvoltă copii independenți, ci copii fără repere clare, copii care nu își cunosc clar capacitățile și nu știu unde pot ajunge cu ele, persoane neîncrezătoare în forțele proprii, cu disfuncționalități de interacțiune socială, incapabile să pună ele însele limite celorlalți [1].
Ce sunt limitele și rolul lor în creșterea copiilor
Imaginează-ți că, într-un hypermarket, copilul vede un tort cu personajul preferat de animație și te roagă să i-l cumperi. Îi explici că nu este nici momentul, că ați venit pentru altceva, că nu e sănătos, că nu sărbătoriți nimic, dar cel mic insistă, începe să țipe, lumea se uită și tu te simți din ce în ce mai incomodă în pielea ta. Pentru a opri un tantrum în desfășurare, cumperi tortul, te bucuri de liniște, de bucuria copilului și de dispariția disconfortului psihic. Copilul înțelege astfel că printr-un tantrum te poate influența să îi îndeplinești dorința, că poate obține orice și că este perfect normal să primească ce își dorește, indiferent de argumentele tale.
Este un exemplu clar în care comportamentul părintelui eșuează să ofere o educație sănătoasă copilului. Oricât de tentată ai fi să pui capăt unei crize de nervi a copilului în public, gândește-te că oamenii care văd scena pot fi deranjați pentru câteva minute de zgomot și tu poți fi judecată de câțiva necunoscuți care vor judeca în mintea lor peste câteva minute o altă persoană. Însă tu vei încuraja un comportament cu care te vei confrunta de acum înainte de multe alte situații și, dacă modelul continuă, la o altă scară, toată viața, lipsa limitelor dăunând viitorului adult în multe privințe. Ca adult, un copil crescut fără limite ar putea avea probleme de tot felul, în stabilirea limitelor față de alte persoane, limite de spațiu personal, limite sexuale, limite intelectuale, emoționale sau financiare [2].
|
Limitele sunt reguli și restricții stabilite pentru a ghida comportamentul copiilor și pentru a-i ajuta să înțeleagă și să respecte normele sociale. Ele sunt importante în creșterea copiilor deoarece îi ajută să dezvolte abilități precum autocontrolul, respectul pentru ceilalți, responsabilitatea și înțelegerea consecințelor acțiunilor lor. Prin impunerea de limite, părinții pot ajuta copiii să învețe cum să se comporte în mod adecvat și cum să ia decizii responsabile. |
Încă de la cele mai fragede vârste, cei mici învață că anumite lucruri trebuie ocolite, că nu au voie să atingă prize și dispozitive electrice, să se joace cu focul, să se cațăre pe ferestre și obiecte de mobilier, să traverseze singuri strada sau să consume anumite alimente. Limitele sunt, desigur, fixate pentru siguranța copiilor și se impun prin prezența și supravegherea constantă de către părinte sau adultul care îi îngrijește.
Mai târziu, regulile vor viza norme de conduită socială, felul în care este recomandat să reacționeze în anumite situații de viață, controlul emoțiilor, respectul față de ceilalți, conștientizarea și asumarea responsabilităților, consecințele propriilor fapte. Copiii dezvoltă repere clare asupra a ceea ce se așteaptă de la ei, învață să distingă binele de rău, comportamentul social acceptat, de comportamentul deviant. De asemenea, cei mici învață să își propună obiective bine definite și să depună eforturi pentru a le atinge.
Cercetări și studii recente despre necesitatea limitelor
Dragostea și limitele nu se exclud, ci, dimpotrivă, mai multe studii au arătat că parentingul optim combină cele două.
| Stilul de parenting autoritativ, recomandat de specialiști, îmbină îngrijirea, manifestările de afecțiune și încurajarea copilului în reușitele sale cu stabilirea unor limite clare în comportamentul celor mici. Părintele nu este nici prietenul copilului și nici polițistul care aplică măsura coercitivă și sancțiunea. Ci este persoana care îl iubește pe copil, care îl îngrijește, care are așteptări de la acesta, care îl încurajează și, în același timp, îi pune limite și reguli care îl ghidează permanent în creștere, dezvoltare, învățare și însușirea deprinderilor de a face față situațiilor diverse ale vieții [3]. |
Unele lucrări de psihologia copilului și de parenting sugerează că răspunsurile optime ale copiilor la învățarea unei discipline încep cu tactici mai puțin severe, cum ar fi raționamentul, explicarea greșelii, dar continuă cu tactici disciplinare mai ferme atunci când tactica inițială nu realizează nici conformitatea, nici un compromis acceptabil. Acest lucru este în concordanță cu multe studii care arată că o combinație de raționament și pedeapsă este mai eficientă decât oricare dintre acestea abordate individual [4].
Cercetările au arătat că limitele structurează în mod sănătos personalitatea copiilor, aceștia dobândind eficient și sigur abilități de viață, deprinderi care îi ajută să se descurce, să se protejeze, să îi respecte pe ceilalți, să se integreze bine în societate, de la grădiniță și până la integrarea pe piața muncii, asigurându-le totodată o sănătate emoțională care îi va ajuta să gestioneze relațiile semnificative cu ceilalți [5].
Consecințele lipsei limitelor pentru dezvoltarea copiilor
Oricât de greu ți s-ar părea la un moment dar să impui o regulă sau să o respecți cu consecvență indiferent de situație, trebuie să știi că lipsei limitelor are consecințe dezastruoase pentru dezvoltarea copiilor, care se pot manifesta la nivel emoțional, social sau comportamental.
a. Consecințe emoționale
Din punct de vedere emoțional, copiii cărora nu li se impun reguli și limite nu vor avea mai târziu capacitatea de a respecta anumite condiționări sociale, ceea ce îi va face labili emoțional și chiar incapabili de a se adapta într-un grup. Lipsa limitelor generează nesiguranță, neîncredere în forțele proprii și confuzii legate de așteptările celorlalți legate de propria persoană. Adulții de mai târziu dezvoltă fie comportamente negative, lipsă de empatie sau pot fi ușor manipulați.
b. Consecințe sociale
Capacitatea de adaptare într-un cadru social ține foarte mult de înțelegerea contextului, de conștientizarea unor reguli și a comportamentului așteptat, al rolului social pe care îl are de îndeplinit persoana. Un copil crescut fără limite în educația sa nu va putea să se integreze, să îndeplinească sarcinile obișnuite, să se impună și să se afirme din punct de vedere social.
c. Consecințe comportamentale
De la incapacitatea de a-și stăpâni emoțiile, la neîncrederea în propria persoană și până la comportamente deviante sau neconforme cu grupul, nu este greu să recunoști o persoană inadaptată. Multe dintre adulții cu un comportament deviant sunt copii cărora nu li s-au fixat limite în copilărie.
Sfaturi și recomandări pentru stabilirea și menținerea limitelor adecvate
A fi un părinte bun nu înseamnă să fii un părinte permisiv și a-l lăsa pe cel mic să facă întotdeauna ce vrea, în speranța că îi vei stimula calități de lider sau că vrei crește vreun campion. Dimpotrivă, așa cum am arătat mai sus, efectul este contrar așteptărilor.
Nu te sfii să impui limite încă din fragedă copilărie și să le adaptezi permanent capacității de înțelegere a copilului! Regulile trebuie expuse clar, cu un ton calm și stăpânit, pe înțelesul celui mic. Consecvența și exemplul propriu al părintelui la respectarea lor sunt esențiale.
Dacă este nevoie, amintește-i copilului ori de câte ori este nevoie, de scopul impunerii unei limite pentru binele său propriu și de consecințele nerespectării ei. Prezintă-i întotdeauna comportamentul pozitiv care se așteaptă de la el. Dacă este nevoie, oferă-i două alternative sănătoase de comportament, din care poate alege.
Stabilirea unor limite în creșterea copiilor poate fi percepută adesea ca o luptă pentru putere, în care adultul dorește să își impună autoritatea paternă, iar copilul să își exprime netulburat voința. Limitele și respectarea lor sunt însă esențiale pentru o dezvoltare armonioasă. Ceea ce în copilărie poate părea o povară pentru ambele tabere, va avea ulterior consecințe benefice pe plan emoțional, comportamental și social. Limitele îi învață pe copii să facă alegeri bune, să își controleze emoțiile, să reacționeze bine în condiții de stres, să se integreze social și să depășească obstacole în atingerea unor obiective bine definite.
Surse:
[1] Raising Children Without Boundaries is Never a Good Idea
[2] 10 Ways to Build and Preserve Better Boundaries I Psych Central