Despre alăptarea în sarcină. Top întrebări ale mămicilor
09 octombrie 2023 in Sarcina si AlaptareAlăptarea este cel mai simplu mod prin care îți poți hrăni bebelușul și este și cel mai eficient, deoarece laptele matern conține anticorpii de care copilul are nevoie pentru a-și clădi sistemul imunitar. Atunci când alăptezi dar ești însărcinată cu un alt bebeluș, pot apărea diferite întrebări care țin de alăptare. Mai poți alăpta în timpul sarcinii sau alăptarea devine o problemă? Este momentul să te gândești la înțărcare sau laptele nu se modifică în contextul schimbărilor hormonale? Discutăm despre aceste lucruri și despre cele mai frecvente întrebări ale mămicilor, pentru a aduce lumină în cazul alăptării în sarcină.
Alăptarea în sarcină - ce spun specialiștii?
Conform specialiștilor certificați în alăptare, procesul de hrănire la sân a copilului este inofensiv atât pentru mamă, bebeluș, cât și pentru copilul alăptat (Sursă). Deși unele persoane neavizate susțin că laptele ar putea conține hormoni specifici sarcinii sau că sânii nu vor mai produce lapte ulterior nașterii, acestea sunt doar mituri.
Din contră, specialiștii IBC susțin că dacă mama decide că este momentul să întrerupă alăptarea în timpul sarcinii, acest lucru ar trebui făcut treptat, explicându-i copilului alăptat că pe măsură ce sarcina avansează există posibilitatea scăderii lactației.
Citește și articolul nostru despre Avantajele alăptării pentru mamă și sugar
Întrebări frecvente ale mamelor cu privire la alăptarea în timpul sarcinii
Alăptarea este un proces care funcționează pe principiul cerere-ofertă. Acest lucru înseamnă că în momentul în care există cerere, adică un copil hrănit la sân, va exista și producția de lapte. Practic, aceasta este stimulată de nevoile toddlerului. Totuși multe mămici se întreabă cum afectează alăptarea diferite situații, iar pe acestea le discută, separat, cu răspunsuri la fiecare în parte.
Alăptarea poate determina contracții uterine?
Da, în unele situații alăptarea poate fi responsabilă de generarea unor mici contracții la nivelul uterului. În cazul în care acestea afectează fătul sau mama, medicul specialist va analiza situația și va putea recomanda întreruperea alăptării.
Voi putea alăpta în tandem după naștere?
Da, pentru că laptele este produs ca urmare a cererii, iar nașterea va declanșa alăptarea. Totuși, există posibilitatea ca în ultimul trimestru de sarcină cantitatea de lapte să se diminuează, tocmai pentru că organismul se pregătește de naștere. Poți alăpta un toddler până aproape de momentul nașterii, pentru ca ulterior să alăptezi ambii copii, punând desigur nevoile sugarului pe primul loc.
Pot alăpta dacă iau medicamente?
Este foarte important ca în acest caz să discuți cu medicul care urmărește sarcina, deoarece orice tratament trebuie să fie recomandat de către acesta. Dacă medicul decide că medicamentele sunt suficient de puternice cât să afecteze calitatea laptelui sau ca acestea să se transfere în lapte, atunci îți va recomanda să oprești temporar alăptarea.
Pot alăpta în sarcină dacă am febră?
Se poate alăpta în timpul sarcinii dacă ai febră, însă este nevoie să verific în prealabil temperatura pe care o ai. Există posibilitatea ca laptele să fie prea fierbinte, iar în același timp, dacă tratezi febra, trebuie să fii atentă la absorbția substanțelor în lapte.
Pot alăpta dacă toddlerul este bolnav?
Da, și este chiar recomandat, deoarece laptele conține anticorpi care îl pot ajuta pe micuț să își revină mai ușor. Desigur, nu doar laptele va ajuta, ci va trebui să îi oferi copilului tratament pentru afecțiunile sale, hrană sănătoasă și hidratare, în vreme ce sânul poate fi folosit și pentru confort.
Pot alăpta dacă am mastită?
Mastita este o afecțiune a sânului cauzată de blocarea canalelor ca urmare a detensionării deficitare a acestuia. Deși este o afecțiune dureroasă, medicii recomandă alăptarea (cu eliminarea primelor jeturi de lapte), tocmai pentru că un copil care se hrănește cu lapte matern poate, grație procesului, să detensioneze sânul. La nevoie poate fi folosită și o pompă de sân pentru detensionare, iar ulterior poți continua cu alăptarea.
Ce fac dacă vreau să opresc alăptarea în timpul sarcinii?
Primul pas este să îi explici copilului că te simți obosită sau că nu mai poți alăpta o perioadă. Îi poți pregăti un biberon cu formulă, castroane simpatice sau îi poți cumpăra o cană pentru apă, cu ajutorul căreia să suplinești momentele de alăptare.
Alăptarea este primordială în relația cu nou-născutul, dar și cu toddlerul. Cele mai multe dintre situațiile cu care te întâlnești în sarcină nu îți vor impune să renunți la alăptare, însă este recomandat să asculți sfaturile medicului tău, pentru ca sarcina să decurgă fără probleme.